ANUNȚ
Institutul de Biochimie al Academiei Române – București anunță scoaterea la concurs, în condițiile Legii nr. 319/2003 și a H.G. nr. 286/2011, a unui post de asistent de cercetare științifică, pe perioadă nedeterminată, post având poziția 13 în statul de personal, la Departamentul Biologie Moleculară și Celulară.
Actele necesare înscrierii la concurs sunt:
- cerere de înscriere la concurs adresată Directorului institutului;
- copia legalizată după certificatul de naștere și copia conformă cu originalul a actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile legalizate ale documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
- copia legalizată a carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;
- cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
- curriculum vitae format Europass în limba română semnat și datat de candidat.
Depunerea dosarelor de concurs se poate face în perioada 8 august 2019 – 6 septembrie 2019 (inclusiv) la Contabilitate (camera 307, ing. Anca Ionescu – Responsabil Resurse umane).
Pentru concursul de ocupare a postului cu nr. 13 din statul de personal, prin Decizia internă nr. 134/8.VIII.2019 s-au aprobat:
TEMATICA concursului:
- Sinteza și degradarea proteinelor.
- Tehnici de biologie moleculară și celulară.
- Analiza proteinelor prin spectrometrie de masă.
BIBLIOGRAFIA
- Molecular Biology of the Cell, edited by Bruce Alberts.
- Proteomics in Practice. A Guide to Successful Experimental Design, Reiner Westermeier, Tom Naven, and Hans-Rudolf Hopker, WILEY-VCH Verlag 2008 ISBN: 978-3-527-31941-1.
Concursul va consta din 2 probe – proba scrisă și probă orală – care se vor desfășura în zilele de 13 septembrie 2019, respectiv 17 septembrie 2019, la ora 11,00, la sediul Institutului de Biochimie.
Concursul se va desfășura în următoarele etape:
- Selecția dosarelor de concurs de către comisia de concurs: 09.09.2019;
- Anunțarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs: 10.09.2019;
- Depunerea contestațiilor privitoare la dosarele de concurs: 11.09.2019;
- Soluționarea și anunțarea rezultatelor soluționării contestațiilor privitoare la dosarele de concurs: 12.09.2019;
- Desfășurarea probei scrise: 13.09.2019;
- Corectarea lucrării și notarea probei scrise: 16.09.2019;
- Susținerea și notarea probei orale: 17.09.2019;
- Afișarea rezultatelor finale ale concursului: 18.09.2019;
- Depunerea contestațiilor privitoare la rezultatele finale ale concursului: 19.09.2019;
- Soluționarea contestațiilor și anunțarea rezultatelor soluționării contestațiilor privitoare la rezultatele finale ale concursului: 20.09.2019.
DIRECTOR,
Dr. Ștefana PETRESCU