Two open positions for Research Assistant in Enzymology (Cell Signalling Research Group)

19.02.2021 - 22.03.2021 | Posted at: Feb. 19, 2021, 8:43 p.m.

ANUNȚ

 

Institutul de Biochimie al Academiei Române – București anunță scoaterea la concurs, în condițiile Legii nr. 319/2003 și a H.G. nr. 286/2011, a două posturi de asistent de cercetare științifică, pe perioadă determinată, remunerate din venituri proprii, Contract de cercetare Nr. PCE 147/15.02.2021 cu titlul – „Identificarea și caracterizarea receptorului pentru neuropeptida CART” (Acronim: CARTR), Responsabil partener Institutul de Biochimie Dr. Sorin Tunaru, la Grupul de Cercetare “Semnalizare Celulară”, Departamentul Enzimologie.

Actele necesare înscrierii la concurs sunt:

  • cerere de înscriere la concurs adresată Directorului institutului;
  • copia legalizată după certificatul de naștere și copia conformă cu originalul a actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  • copiile legalizate ale documentelor care să ateste nivelul studiilor (inclusiv suplimentele de diplomă/foile matricole) şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
  • copia legalizată a carnetului de muncă și/sau, după caz, o adeverinţă (original) care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;
  • cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere [care, conform Art. 6 alin. (3) ale H.G. nr. 286/2011, este valabilă numai până la proba scrisă, ulterior fiind obligatoriu cazierul judiciar] că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
  • adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
  • curriculum vitae format Europass în limba română (template-ul se va descărca de pe site-ul institutului www.biochim.ro/announcements).

Depunerea dosarelor de concurs se poate face în perioada 19 februarie 2021 – 22 martie 2021 (inclusiv) la Contabilitate (camera 307, ing. Anca Ionescu – Responsabil Resurse umane).

CERINȚELE POSTURILOR

Studii: absolvent al unei facultăți cu profil Biologie, Chimie, Farmacie, Medicină, Biotehnologie sau Inginerie Chimică.

Vechime în muncă: nu este cazul.

Cunoștințe/competențe:

Cunoștințegenerale teoretice de biochimie, biologie celulară și moleculară.

Competențe legate de lucrul în laborator - calcularea corectă a concentrațiilor soluțiilor; cunoașterea regulilor de bază legate de lucrul într-un laborator cu profil chimic/biochimic; capacitatea de insușire rapidă a unor tehnici/metode/procedee noi; capacitatea de a identifica potențiale probleme în implementarea unor noi tehnici/metode/procedee.

Competențe personale – Cunoașterea limbii engleze este obligatorie; experiență în comunicare orală și scrisă (prezentări în seminarii științifice).

Aptitudini/Deprinderi - manualitate, executarea corectă a tehnicilor și procedeelor, prioritizarea activităților, rigurozitate în pastrarea datelor și rezultatelor obținute, capacitatea de a prelucra și prezenta datele obținute, capacitatea de a lucra în echipă.

Pentru concursul de ocupare a celor 2 posturi de asistent de cercetare științifică, pe perioadă determinată, remunerate din venituri proprii, prin Decizia internă nr. 23/18.II.2021 s-au aprobat:

TEMATICA concursului:

  1. Amino acizi, peptide și proteine

Aminoacizi-structură, clasificare, proprietăți; peptide – legatura peptidică; proteine – structura primară, secundară, terțiară și cuaternară); electroforeza proteinelor, plierea și denaturarea proteinelor; interacții proteină-proteină; sinteza proteinelor (transcriere, translație).

  1. Nucleotide și acizi nucleici – structură, clasificare, funcții.

  2. Celula prokariotă și eukariotă.

1a. Organizarea internă a celulei (compartimentele intracelulare, biosinteza, traficul și degradarea proteinelor); 1b. Procese celulare (diviziunea și moartea celulară).

  1. Identificarea și analiza proteinelor Metode de identificare și dozare (tehnicile: Western blotting, imunoprecipitare, imunocitofluorescență).

  2. Enzime – principii de bază ale catalizei enzimatice; centru catalitic activ; noțiuni de cinetică enzimatică.

  3. Semnalizare celulară – mecanismele moleculare ale semnalizării; enzime receptor; receptori cuplați cu proteine G.

  4. Tehnici de ADN recombinat – elemente fundamentale (inclusiv replicare, cod genetic, PCR, enzime de restricție, ligaze); aplicații: expresia prokariotă (inclusiv reglarea expresiei genice - modelul Jacob-Monod) si eukariotă a proteinelor.

  5. Noțiuni de calcul de laborator – calcul concentratii soluții și tampoane, determinarea pH-ului soluțiilor.

BIBLIOGRAFIA

1. Lehninger Principles of Biochemistry”- DL Nelson & MM Cocs, Worth Publishers, Third Edition, 2000

Concursul va consta din 2 probe – proba scrisă și proba orală, care vor avea loc în ziua de 29 martie 2021, respectiv 31 martie 2021, începând cu ora 11,00, la sediul Institutului de Biochimie.

Ocuparea celor două posturi de asistent decercetare științifică se va face în ordinea descrescătoare a mediilor.

Concursul se va desfășura în următoarele etape:

  • Selecția dosarelor de concurs de către comisia de concurs: 23.03.2021;

  • Anunțarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs: 24.03.2021;

  • Depunerea contestațiilor privitoare la dosarele de concurs: 25.03.2021;

  • Soluționarea și anunțarea rezultatelor soluționării contestațiilor la dosarele de concurs: 26.03.2021;

  • Desfășurarea probei scrise: 29.03.2021;

  • Corectarea lucrării și notarea probei scrise: 30.03.2021;

  • Susținerea și notarea probei orale: 31.03.2021;

  • Afișarea rezultatelor finale ale concursului: 01.04.2021;

  • Depunerea contestațiilor privitoare la rezultatele finale ale concursului: 02.04.2021;

  • Soluționarea contestațiilor și anunțarea rezultatelor soluționării contestațiilor privitoare la rezultatele finale ale concursului: 05.04.2021;

  • Estimarea datei de incepere a activității de catre candidatul declarat admis: 07.04.2021.

 

DIRECTOR,

Dr. Ștefana PETRESCU


ANUNȚ

privind rezultatul analizei dosarului de concurs

 

În urma concursului ce se va desfășura în perioada 18 februarie 2021 – 5 aprilie 2021 la sediul Institutului de Biochimie pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a două posturi vacante de asistent decercetare științifică, la Grupul de Cercetare “Semnalizare Celulară”, Departamentul Enzimologie, posturi remunerate din venituri proprii (Contract de cercetare Nr. PCE 147/15.02.2021, Director de proiect Dr. Sorin Tunaru), în urma analizei dosarelor de concurs ale celor patru candidați înscriși (Nedelcu Ștefania-Adela, Domocoș Dan-Tudor, Triță Cristiana și Gherman Alexandra-Constanța), care s-a efectuat la data de 23 martie 2021, Comisia de concurs a hotărât că dosarele celor patru candidați: Nedelcu Ștefania-Adela, Domocoș Dan-Tudor, Triță Cristiana și Gherman Alexandra-Constanța întrunesc condițiile pentru a fi declarate admise, în scopul desfășurării în continuare a probei scrise și probei orale (interviului), care constituie probele de concurs rămase, în condițiile Legii nr. 319/2003 și a H.G. nr. 286/2011.

 

DIRECTOR,

Dr. Ștefana PETRESCU


ANUNȚ

privind rezultatul probei scrise a concursului

Referitor la concursul ce se va desfășura în perioada 18 februarie 2021 – 5 aprilie 2021 la sediul Institutului de Biochimie pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a două posturi vacante de asistent decercetare științifică, la Grupul de Cercetare “Semnalizare Celulară”, Departamentul Enzimologie, posturi remunerate din venituri proprii (Contract de cercetare Nr. PCE 147/15.02.2021, Director de proiect Dr. Sorin Tunaru), la susținerea probei scrise de către cei patru candidați (Nedelcu Ștefania-Adela, Domocoș Dan-Tudor, Triță Cristiana și Gherman Alexandra-Constanța), care s-a efectuat la data de 29 martie 2021, s-a procedat la sigilarea porțiunii cu numele din prima pagină a lucrării scrise, în vederea asigurării anonimatului fiecărui candidat, candidații primind indicativele: C1, C2, C3, respectiv C4. Comisia de concurs a notat lucrările, cu păstrarea anonimatului fiecărui candidat, după cum urmează:

  • candidatul cu indicativul C1 a fost notat cu nota 6,50 (șase și cincizeci %);
  • candidatul cu indicativul C2 a fost notat cu nota 9,33 (nouă și treizeci și trei %);
  • candidatul cu indicativul C3 a fost notat cu nota 7,67 (șapte și șaizeci și șapte %);
  • candidatul cu indicativul C4 a fost notat cu nota 8,50 (opt și cincizeci %).

După susținerea și notarea probei orale (interviului), Comisia de concurs va desigila lucrările și va stabili media finală nominalizată pentru fiecare candidat.

 

DIRECTOR,

Dr. Ștefana PETRESCU


ANUNȚ

Referitor la concursul ce se va desfășura în perioada 18 februarie 2021 – 5 aprilie 2021 la sediul Institutului de Biochimie pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a două posturi vacante de asistent decercetare științifică, la Grupul de Cercetare “Semnalizare Celulară”, Departamentul Enzimologie, posturi remunerate din venituri proprii (Contract de cercetare Nr. PCE 147/15.02.2021, Director de proiect Dr. Sorin Tunaru), la susținerea probei orale (interviului), care s-a desfășurat la data de 31 martie 2021, cei patru candidați s-au prezentat după cum urmează:

La proba orală (interviu), Comisia de concurs a acordat domnișoarei Gherman Alexandra-Constanța nota 6,00 (șase).

Candidata Gherman Alexandra-Constanța, care a avut indicativul C1 la lucrarea scrisă, a obținut media finală 6,25 (șase și douăzeci și cinci %).

La proba orală (interviu), Comisia de concurs a acordat domnișoarei Triță Cristiana nota 8,67 (opt și șaizeci și șapte %).

Candidata Triță Cristiana, care a avut indicativul C2 la lucrarea scrisă, a obținut media finală 9,00 (nouă).

La proba orală (interviu), Comisia de concurs a acordat domnișoarei Nedelcu Ștefania-Adela nota 6,50 (șase și cincizeci %).

Candidata Nedelcu Ștefania-Adela, care a avut indicativul C3 la lucrarea scrisă, a obținut media finală 7,08 (șapte și opt %).

La proba orală (interviu), Comisia de concurs a acordat domnului Domocoș Dan-Tudor nota 9,00 (nouă).

Candidatul Domocoș Dan-Tudor, care a avut indicativul C4 la lucrarea scrisă, a obținut media finală 8,75 (opt și șaptezeci și cinci %).

Ca rezultat al mediilor obținute, pentru ocuparea celor două posturi vacante de asistent decercetare științifică, la Grupul de Cercetare “Semnalizare Celulară”, Departamentul Enzimologie, posturi remunerate din venituri proprii (Contract de cercetare Nr. PCE 147/15.02.2021, Director de proiect Dr. Sorin Tunaru) au fost declarați “admiși”:

  • domnișoara Triță Cristiana, cu media finală 9,00 (nouă);
  • domnul Domocoș Dan-Tudor, media finală 8,75 (opt și șaptezeci și cinci %).

Deoarece doar două posturi au fost scos la concurs, în urma ordinii descrescătoare a mediilor, au fost declarate “respinse” de către Comisia de concurs candidatele Nedelcu Ștefania-Adela (media 7,08), respectiv Gherman Alexandra-Constanța (media 6,25).

 

DIRECTOR,

Dr. Ștefana PETRESCU