Open position for Research Assistant in Molecular Cell Biology

07.07.2021 - 05.08.2021 | Posted at: July 14, 2021, 4:09 p.m.

ANUNȚ

 

Institutul de Biochimie al Academiei Române – București anunță scoaterea la concurs, în condițiile Legii nr. 319/2003 și a H.G. nr. 286/2011, a unui post de asistent de cercetare științifică, pe perioadă determinată, remunerat din venituri proprii, Contract de cercetare Nr. 337PED/2020, Proiect “Platformă automatizată de screening pentru molecule mici cu potențial anti-inflamator (Acronim: HTS-IL-1β), Director de proiect: Dr. Marioara Chirițoiu-Butnaru, la Departamentul Biologie Moleculară și Celulară.

Actele necesare înscrierii la concurs sunt:

  • cerere de înscriere la concurs adresată Directorului institutului;
  • copia legalizată după certificatul de naștere și copia conformă cu originalul a actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  • copiile legalizate ale documentelor care să ateste nivelul studiilor (inclusiv suplimentele de diplomă/foile matricole) şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
  • copia legalizată a carnetului de muncă și/sau, după caz, o adeverinţă (original) care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;
  • cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere [care, conform Art. 6 alin. (3) ale H.G. nr. 286/2011, este valabilă numai până la proba scrisă, ulterior fiind obligatoriu cazierul judiciar] că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
  • adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
  • curriculum vitae format Europass în limba română (template-ul se va descărca de pe site-ul Institutului biochim.ro/announcement-36).

Depunerea dosarelor de concurs se poate face în perioada 7 iulie 2021 – 5 august 2021 (inclusiv) la Contabilitate (camera 307, ing. Anca Ionescu – Responsabil Resurse umane).

Pentru concursul de ocupare a postului de asistent de cercetare științifică, pe perioadă determinată, remunerat din venituri proprii, anume Contractul de cercetare Nr. 337PED/2020, prin Decizia internă nr. 84/6.VII.2021 s-au aprobat:

TEMATICA concursului:

  1. Biologie moleculară și celulară.

  2. Traficul intracelular al proteinelor.

  3. Mecanisme moleculare ale proceselor inflamatorii.

BIBLIOGRAFIA

Alberts B., Johnson A., Lewis J., Raff M., Roberts K., Walter P., „Molecular Biology of the cell” Ediția IV (cap 6, 8, 12, 13 și 24).

Concursul va consta din 2 probe – proba scrisă și proba orală, care vor avea loc în ziua de 12 august 2021, respectiv 16 august 2021, începând cu ora 11,00, la sediul Institutului de Biochimie.

Concursul se va desfășura în următoarele etape:

  • Selecția dosarelor de concurs de către comisia de concurs: 06.08.2021;

  • Anunțarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs: 09.08.2021;

  • Depunerea contestațiilor privitoare la dosarele de concurs: 10.08.2021;

  • Soluționarea și anunțarea rezultatelor soluționării contestațiilor la dosarele de concurs: 11.08.2021;

  • Desfășurarea probei scrise: 12.08.2021;

  • Corectarea lucrării și notarea probei scrise: 13.08.2021;

  • Susținerea și notarea probei orale: 16.08.2021;

  • Afișarea rezultatelor finale ale concursului: 17.08.2021;

  • Depunerea contestațiilor privitoare la rezultatele finale ale concursului: 18.08.2021;

  • Soluționarea contestațiilor și anunțarea rezultatelor soluționării contestațiilor privitoare la rezultatele finale ale concursului: 19.08.2021;

  • Estimarea datei de incepere a activității de catre candidatul declarat admis: 23.08.2021.

 

DIRECTOR,

Dr. Ștefana PETRESCU


ANUNȚ

privind rezultatul analizei dosarului de concurs

În urma concursului ce se va desfășura în perioada 6 iulie 2021 – 19 august 2021 la sediul Institutului de Biochimie pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a unui post vacant de asistent decercetare științifică, la Departamentul Biologie Moleculară și Celulară, post remunerat din venituri proprii (Contract de cercetare Nr. 337PED/2020, Director de proiect - Dr. Marioara Chirițoiu-Butnaru), în urma analizei dosarelor de concurs ale celor patru candidați care s-au prezentat (reprezentați prin numerele de identificare: 2.115/26.07.2021, 2.185/30.07.2021, 2.261/02.08.2021, respectiv 2.316/05.08.2021), probă care s-a desfășurat la data de 6 august 2021, Comisia de concurs a hotărât că dosarele celor patru candidați, menționați mai sus prin numărul propriu de identificare întrunesc condițiile pentru a fi declarate admise, în scopul desfășurării în continuare a probei scrise și probei orale (interviului), care constituie probele de concurs rămase, în condițiile Legii nr. 319/2003 și a H.G. nr. 286/2011.

DIRECTOR,

Dr. Ștefana PETRESCU


ANUNȚ

privind rezultatul probei scrise a concursului

Referitor la concursul ce se va desfășura în perioada 6 iulie 2021 – 19 august 2021 la sediul Institutului de Biochimie pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a unui post vacant de asistent decercetare științifică, la Departamentul Biologie Moleculară și Celulară, post remunerat din venituri proprii (Contract de cercetare Nr. 337PED/2020, Director de proiect - Dr. Marioara Chirițoiu-Butnaru), la susținerea probei scrise de către cei patru candidați (reprezentați prin numerele de identificare: 2.115/26.07.2021, 2.185/30.07.2021, 2.261/02.08.2021, respectiv 2.316/05.08.2021), care s-a efectuat la data de 12 august 2021, s-a procedat la sigilarea porțiunii cu numele din prima pagină a lucrării scrise, în vederea asigurării anonimatului fiecărui candidat, candidații primind indicativele: C1, C2, C3, respectiv C4 (nu în ordinea crescătoare a numerelor de identificare de mai sus). Comisia de concurs a notat lucrările, cu păstrarea anonimatului fiecărui candidat, după cum urmează:

  • candidatul cu indicativul C1 a fost notat cu nota 9,24 (nouă și douăzeciși patru %);
  • candidatul cu indicativul C2 a fost notat cu nota 3,37 (trei și treizecișișapte %);
  • candidatul cu indicativul C3 a fost notat cu nota 3,75 (trei și șaptezecișicinci %);
  • candidatul cu indicativul C4 a fost notat cu nota 7,33 (șapte și treizecișitrei %).

După susținerea și notarea probei orale (interviului), Comisia de concurs va desigila lucrările și va stabili media finală nominalizată pentru fiecare candidat.

DIRECTOR,

Dr. Ștefana PETRESCU


ANUNȚ

Referitor la concursul ce se va desfășura în perioada 6 iulie 2021 – 19 august 2021 la sediul Institutului de Biochimie pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a unui post vacant de asistent decercetare științifică, la Departamentul Biologie Moleculară și Celulară, post remunerat din venituri proprii (Contract de cercetare Nr. 337PED/2020, Director de proiect - Dr. Marioara Chirițoiu-Butnaru), la susținerea probei orale (interviului), care s-a desfășurat la data de 16 august 2021, s-au prezentat doar trei din cei patru candidați înscriși, care au participat cu toții la proba scrisă.

Comisia de concurs comunică următoarele rezultate:

1) Candidatul cu numărul de identificare 2.185/30.07.2021 (indicativ probă scrisă: C3), care a obținut nota 3,75 la proba scrisă, a fost declarat “respins” de către comisia de concurs deoarece nu a participat la proba orală.

2) Candidatului cu numărul de identificare 2.115/26.07.2021 i s-a acordat la proba orală nota 4,00 (patru).

Candidatul cu numărul de identificare 2.115/26.07.2021, care a avut indicativul C2 la lucrarea scrisă, a obținut media 3,68 (trei și șaizecișiopt %).

3) Candidatului cu numărul de identificare 2.261/02.08.2021 i s-a acordat la proba orală nota 9,67 (nouă și șaizecișișapte %).

Candidatul cu numărul de identificare 2.261/02.08.2021, care a avut indicativul C1 la lucrarea scrisă, a obținut media 9,45 (nouă și patruzecișicinci %).

4) Candidatului cu numărul de identificare 2.316/05.08.2021 i s-a acordat la proba orală nota 9,33 (nouă și treizecișitrei %).

Candidatul cu numărul de identificare 2.316/05.08.2021, care a avut indicativul C4 la lucrarea scrisă, a obținut media 8,33 (opt și treizecișitrei %).

Prin urmare, ocuparea postului de asistent decercetare științifică vacant urmând să aibă loc în ordinea descrescătoare a mediilor, candidatul declarat “admis” pentru ocuparea pe perioadă determinată a acestui post, la Departamentul Biologie Moleculară și Celulară, post remunerat din Contractul de cercetare Nr. 337PED/2020, Proiect “Platformă automatizată de screening pentru molecule mici cu potențial anti-inflamator (Acronim: HTS-IL-1β), Director de proiect - Dr. Marioara Chirițoiu-Butnaru, este candidatul cu numărul de identificare 2.261/02.08.2021, cu media 9,45.

DIRECTOR,

Dr. Ștefana PETRESCU